Vești proaste vin pentru o parte din pensionarii din România. În prezent, Ministerul Muncii a început procesul de recalculare a pensiilor, iar începând cu data de 1 septembrie 2024 vor intra în plată noile pensii. Dacă pentru o bună parte din vârstnici asta înseamnă că vor primii pensii mai mari, alții nu sunt la fel de norocoși.
Noua formulă de calcul a pensiilor nu garantează că toți pensionarii vor primi o pensie mai mare, asta pentru că în unele cazuri se aplică principiul legii mai favorabile. Acest lucru înseamnă că aceia care pe legea nouă nu vor avea o pensie mai mare decât înainte de recalculare, pur și simplu vor rămâne cu pensia actuală. Însă, deși asta pare un lucru bun și avantajos pentru pensionari, nu este chiar așa.
(CITEȘTE ȘI: DATA EXACTĂ LA CARE INTRĂ PENSIILE ROMÂNILOR PE CARD ÎN FEBRUARIE 2024. ANUNȚUL PREȘEDINTELUI CNPP)
Deși principul legii mai favorabile pare că vine în ajutorul unor pensionari, realitatea este puțin diferită. Concret, dacă un pensionar pe legea nouă va primi 6000 de lei, dar pe legea veche primea deja 8000 de lei, atunci acesta va rămâne cu pensia actuală.
Însă, problema apare la indexarea pensiilor. Indexarea anuală cu rata inflației se va adăuga acelei pensii de 6000 de lei, iar dacă pensia indexată nu o va depăși pe cea veche de 8000 de lei, atunci pensionarul respectiv va pierde indexarea.
Iar acest lucru înseamnă că foarte multe pensii nu vor mai crește până în momentul în care pensia obținută pe legea nouă nu o va depăși pe cea de pe legea veche.
Dar există și cazuri fericite, căci noua lege oferă un mare avantaj pentru pensionarii cu pensii mici. Aceștia au creșteri garantate pe noua lege, iar cei cu pensia minimă și cu diverse stagii de cotizare vor primi mult mai mult decât cei care primesc pensia socială (fără stagiu de cotizare).
Pensionarii stabiliți în afara granițelor României riscă să-și piardă pensiile începând cu 1 septembrie 2024. Noua lege a pensiilor va reglementa pensiile publice din România începând cu 1 septembrie 2024. Una dintre reglementările importante ale legii 360/2023 se referă la transferul în străinătate a pensiilor obținute în România, atunci când pensionarul locuiește în afara granițelor țării.
Potrivit noii legi a pensiilor, certificatul de viață va trebui trimis către casele teritoriale de pensii de două ori pe an. Certificatul de viață este un document esențial, care confirmă că beneficiarul unei pensii stabilite în străinătate încă trăiește. Acest document trebuie emis semestrial, în luna martie și în luna septembrie. Până acum, certificatul de viață se transmitea autorităților doar o dată pe an, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Documentul în cauză trebuie semnat de pensionar în fața unei autorități legale din statul de domiciliu sau de ședere permanentă. Dacă pensionarii stabiliți în străinătate nu respectă termenele limită pentru transmiterea certificatului de viață, plata pensiei se va suspenda începând cu luna următoare.